Grupul Agroland își extinde planurile pentru producția de furaje certificate ecologic. După un an 2025 cu rezultate în creștere, compania anunță pentru 2026 o etapă de integrare și investiții la Caransebeș, urmând ca până în 2028 să ajungă la un volum anual semnificativ pe segmentul BIO. În 2025, producția totală de furaje a grupului (în … Cite;te mai departe „Agroland accelerează investițiile în furaje bio la Caransebeș: capacitate dublă în 2026 și țintă de 75.000 tone/an până în 2028”
Inițiativa legislativă privind Programul național „Viața la țară” poate deveni, pentru producătorii ecologici, o șansă reală de diversificare a veniturilor: pe lângă vânzarea produselor, ferma poate fi valorificată ca experiență (agro-turism participativ), iar în parteneriat cu punctele gastronomice locale (PGL) se poate crea un circuit complet „de la fermă la farfurie”. Obiectivele programului (din expunerea … Cite;te mai departe „Programul național „Viața la țară” – oportunitate pentru producătorii ecologici și punctele gastronomice locale”
Pentru fermierii certificați ecologic, controlul reziduurilor de pesticide și al contaminanților este esențial – atât pentru menținerea certificării, cât și pentru accesul pe piețele exigente din UE. Lansarea laboratorului PestPro Agro Research, acreditat RENAR conform standardului SR EN ISO/IEC 17025:2018, reprezintă o veste importantă pentru sectorul agroalimentar din România. Cine este PestPro Agro Research? PestPro … Cite;te mai departe „Laborator nou acreditat RENAR pentru analiza reziduurilor de pesticide și metale grele, la Timișoara – PestPro Agro Research”
Produsele de protecția plantelor cu risc redus, folosite de ani de zile în agricultura ecologică (microorganisme, extracte vegetale, biopreparate), sunt împinse astăzi spre aceeași logică procedurală ca pesticidele chimice de sinteză. În lipsa unei proceduri distincte, proporționate și aplicabile, piața se confruntă cu un blocaj practic: fie produsele dispar de la raft, fie rămân, dar … Cite;te mai departe „OUG 53/2025 împinge producătorii autohtoni de inputuri ecologice să-și modifice etichetele: evită mențiunile insecticid/fungicid, pe fondul omologărilor costisitoare și îndelungate.”
Dacă faci agricultură ecologică lângă parcele convenționale, știi că zonele tampon nu sunt opționale – țin de regulile certificării. Problema e că, în practică, o zonă tampon doar ca distanță, fără o perdea/gard viu care să facă efectiv protecție, nu te ajută mereu: un tratament făcut la limită de către vecinii din convențional, pe vânt … Cite;te mai departe „Perdele forestiere și garduri vii prin DR-19 – o soluție practică pentru zone tampon în fermele ecologice”
Nürnberg, Germania | 11 februarie 2026 — România participă, în perioada 10–13 februarie 2026, la BIOFACH Nürnberg, cel mai important târg internațional dedicat sectorului ecologic, cu un pavilion național amplasat în Hala 4, standurile 271 și 371. Participarea este organizată prin Programul de Promovare a Exportului, în colaborare cu Agenția Română pentru Investiții și Comerț … Cite;te mai departe „România participă cu pavilion național la BIOFACH Nürnberg 2026”
S-a dat startul înscrierilor la ediția a 5-a a Premiilor UE pentru agricultura ecologică, în perioada 10 februarie – 26 aprilie 2026. Distincțiile îi pun în lumină pe cei mai buni actori din lanțul ecologic (de la fermă la farfurie), care derulează proiecte inspiraționale ce stimulează producția și consumul de alimente bio. Câștigătorii vor fi … Cite;te mai departe „Premiile UE pentru agricultura ecologică 2026: s-au deschis înscrierile pentru a celebra excelența europeană în domeniul bio”
Republica Moldova participă, în mod tradițional, și în acest an la BIOFACH, cel mai important eveniment internațional dedicat produselor ecologice certificate, organizat la Nürnberg, Germania, în perioada 10–13 februarie 2026. Prezența Moldovei la BIOFACH reflectă continuitatea și maturizarea sectorului ecologic național, dar și interesul constant al producătorilor autohtoni pentru piețele internaționale – în special cele … Cite;te mai departe „Republica Moldova își consolidează prezența bio la BIOFACH 2026, Nürnberg cu șase companii certificate ecologic”
Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) revine cu detalii oficiale despre proiectul de digitalizare a serviciilor publice din agricultura ecologică, într-un răspuns transmis în baza Legii 544/2001. Documentul aduce clarificări privind lista serviciilor ce urmează a fi digitalizate, arhitectura tehnică propusă (cloud privat, microservicii, interoperabilitate) și integrările vizate cu sisteme naționale și europene, oferind o … Cite;te mai departe „Digitalizarea agriculturii ecologice: servicii vizate, interoperabilitate și calendar de implementare”
În perioada 10–13 februarie 2026, România este prezentă la BIOFACH, Nürnberg (Germania) – cel mai important târg internațional dedicat produselor ecologice. Companiile și organizațiile românești își dau întâlnire cu importatori, distribuitori, retaileri bio și parteneri HoReCa în Hall 4 – Stand 271 & Stand 371, cu portofolii orientate spre calitate, trasabilitate și export. Expozanți & … Cite;te mai departe „România la BIOFACH Nürnberg 2026 – Expozanți și contacte”
Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), prin Autoritatea de Management pentru PNDR și Planul Strategic PAC 2023–2027, a anunțat un pachet de modificări la normele de condiționalitate (GAEC), aplicabile începând cu anul de campanie 2026, cu scopul de a reduce birocrația și de a diminua riscul de sancțiuni administrative pentru fermieri. Cea mai importantă noutate … Cite;te mai departe „MADR propune Comisiei Europene ca fermele ecologice să devină „conforme implicit” pentru GAEC 1, 3, 4, 5, 6 și 7”
Procesul de modificare a Regulamentului (UE) 2018/848 a fost relansat, în anul 2025, în principal ca urmare a hotărârii Curții de Justiție a Uniunii Europene în cauza C-240/23 Herbaria Kräuterparadies II, precum și a necesității de a introduce unele clarificări și simplificări în aplicarea normelor privind producția ecologică. În acest context, Comisia Europeană a propus redeschiderea … Cite;te mai departe „Modificări punctuale ale Regulamentului (UE) 2018/848 privind agricultura ecologică”
Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale a anunțat începerea implementării unui proiect de digitalizare dedicat agriculturii ecologice și regimului silvic, orientat direct spre simplificarea procedurilor administrative și reducerea sarcinilor birocratice pentru fermieri și operatori. Potrivit anunțului oficial, proiectul urmărește digitalizarea serviciilor publice din aceste domenii și optimizarea relației administrative dintre beneficiari și instituțiile din subordinea ministerului. … Cite;te mai departe „MADR anunță digitalizarea agriculturii ecologice și a regimului silvic: mai puțină birocrație, mai mult timp pentru producție”
În data de 26 ianuarie 2026, ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Florin-Ionuț Barbu, participă la reuniunea Consiliului Agricultură și Pescuit, care se va desfășura la Bruxelles. Alături de ministru, se află Daniela Rebega, director general al Direcției Generale Dezvoltare Rurală – AM PNDR. Agenda evenimentului include teme de interes pentru viitorul agriculturii și al pescuitului … Cite;te mai departe „Ministrul Agriculturii, la Consiliul AgriFish: vor fi discutate propunerile de modificare a Regulamentului privind agricultura ecologică”
Pe 30 ianuarie 2026, la Hotel Ramada din Craiova, TUV Austria România organizează un eveniment dedicat deschiderii noului său laborator din oraș. Participarea este gratuită, iar fiecare participant va primi un voucher de reduceri la analizele pentru apă. De ce merită să participi Tot mai multe controale, cerințe și audituri îi obligă pe producători să … Cite;te mai departe „TUV Austria România deschide un nou laborator la Craiova. Testările pentru pesticide și metale grele sunt asigurate prin laboratorul din Ploiești”
Asociația BIOTERRA – Bioagricultorilor din România, împreună cu CED Central European Economic Development Network Nonprofit Ltd. – biroul regional Cluj-Napoca, organizează evenimentul NATURA CONNECT, dedicat lanțului valoric al produselor bio și fără alergeni din România și Ungaria. Evenimentul își propune să ofere o perspectivă profesionistă asupra întregului parcurs al acestor produse — de la producție … Cite;te mai departe „NATURA CONNECT – Produse bio și „free-from”, de la producător la consumator | 26 februarie 2026, Cluj-Napoca”
În ultimii ani, interesul consumatorilor pentru alimente curate, minim procesate și cu valoare nutritivă reală este in continua creștere. Ceea ce se intamplă la Atelierele Melinis SRL care a dezvoltat o tehnologie proprie, brevetată, face posibilă obținerea unor produse complet noi pe piața alimentară: Melinisurile – amestecuri de fructe crude și miere, procesate lent la … Cite;te mai departe „Tehnologia Melinis – procesare blândă a fructelor și mierii în spiritul agriculturii ecologice”
Inter-Bio, în parteneriat cu Asociația Centrelor de Afaceri pentru Export (ACEX), anunță lansarea evenimentului strategic „Busola Exportului Bio: Evaluează-ți Potențialul, Planifică-ți Succesul”. Inițiativa marchează o schimbare de paradigmă în agricultura ecologică românească, punând accent pe evaluarea capacitpții de export ca bază a procesului strategic de expansiune externă la nivel de producatori și procesatori. Într-un context … Cite;te mai departe „Inter-Bio invită companiile interesate să exporte produse ecologice la evenimentul online „Busola Exportului Bio””
Asociația 100% pentru Mediu anunță finalizarea actualizării anuale a Registrului de piață al operatorilor certificați în agricultura ecologică de pe agriculturaecologica.ro, pe baza certificatelor publice disponibile în TRACES/IMSOC (Information Management System for Official Controls) – platforma Comisiei Europene pentru fluxuri oficiale de notificare, certificare și monitorizare în zona sanitar-veterinară și fitosanitară (și alte domenii de control oficial). Începând cu 1 … Cite;te mai departe „Registrul de piață al operatorilor certificați în agricultura ecologică, actualizat la 1 ianuarie 2026: statistici și dinamici 2023–2025”
În inima Dobrogei de Nord, la Turcoaia (județul Tulcea), se află o podgorie de familie de aproximativ 7 ha, certificată ecologic încă din 2012. Plantația este așezată în areale viticole cu Denumire de Origine Controlată (DOC) – DOC Babadag și DOC Sarica Niculițel, iar în jurul ei, din 2025, s-a conturat o mică cramă de … Cite;te mai departe „Descoperă vinurile Paralela 45 – certificate ecologic, produse în România, cu grijă pentru natură și respect pentru tradiție”
În agricultura ecologică, fertilizarea nu înseamnă doar „a da hrană” plantelor, ci a construi în timp un sol funcțional: structură bună, microviață activă, disponibilitate echilibrată a nutrienților și reziliență la stres (secetă, temperaturi ridicate, presiune de boli). Pe fondul acestor nevoi, câștigă teren o categorie de inputuri organice obținute prin fermentare aerobă controlată din materii … Cite;te mai departe „Fertilizantul Galingra – obținut din dejecții de pasăre compostat și uscat natural, potrivit pentru utilizare în agricultura ecologică”
Legumicultura ecologică intră într-o etapă în care performanța nu mai depinde doar de soi și de „mâna fermierului”, ci tot mai mult de modul în care ferma își gestionează riscul climatic. Episoadele de arșiță, deficitul de apă și presiunea crescută de boli și dăunători pun la încercare fermele mici și mijlocii, exact segmentul pe care … Cite;te mai departe „Caniculă și secetă în legumicultura ecologică: ce recomandări și repere economice aduce proiectul ADER 22.1.3 (Fazele 1–5)”
PRONAT implică consumatorii în dezvoltarea de produse alimentare inovatoare și sănătoase, în cadrul proiectului european EIT Food RIS Consumer Engagement Labs Compania PRONAT SRL, în parteneriat cu Universitatea de Științele Vieții „Regele Mihai I” din Timișoara, contribuie activ la co-crearea unor premixuri vegane bogate în proteine pentru controlul greutății, în cadrul proiectului european EIT Food … Cite;te mai departe „PRONAT implică consumatorii în crearea de produse alimentare inovatoare și sănătoase prin proiectul european EIT Food RIS Consumer Engagement Labs”
Noul studiu „Analiza cu privire la valoarea adăugată şi contribuţia a trei sectoare strategice la economia naţională: producţia agricolă primară, procesarea alimentară, distribuţia şi comercializarea agroalimentară”, realizat de Deloitte România şi efectuat la solicitarea patronatului Concordia, revine cu ideea fragmentării excesive a terenurilor agricole, temă preluată din analiza SWOT de ţară, expusă într-un studiu anterior … Cite;te mai departe „Costin Lianu: „Exploatarea intensivă pe suprafeţe imense afectează ecosistemele locale, spre deosebire de mozaicul agricol creat de micii fermieri””
În urma solicitării Asociației Bio România, termenul de depunere a dosarelor de înscriere pentru participarea la târgul internațional BioFach Nürnberg 2026 a fost prelungit până la data de 24 decembrie. După această dată, procesul de înscriere se va încheia, iar documentația va fi analizată doar pentru firmele care au depus dosarele până la termenul limită. … Cite;te mai departe „Înscrieri la BioFach Nürnberg 2026 – termen limită 24 decembrie”
În urmă cu câteva generații, agricultura „fără chimicale” nu era o etichetă. Era, pur și simplu, felul în care se lucra. În mai puțin de un secol, îngrășămintele și pesticidele de sinteză au devenit norma, iar agricultura tradițională, ecologică a fost împinsă într-o zonă percepută ca „specială”, scumpă sau greu de aplicat. Două observații revin … Cite;te mai departe „De la „normal” la „alternativă”: de ce agricultura ecologică a ajuns să pară ceva nou”
Agricultura ecologică câștigă teren și în România, atât din dorința fermierilor de a produce hrană sănătoasă, cât și din presiunea pieței și a reglementărilor europene. Dincolo de reguli și certificări, agricultura ecologică înseamnă o schimbare de mentalitate: ferma nu mai este doar un loc de producție, ci un ecosistem viu, în care solul, plantele, animalele … Cite;te mai departe „Trecerea la agricultura ecologică: principii, pași și greșeli de evitat”
Către: Agenția Română pentru Investiții și Comerț Exterior (ARICE) În atenția domnului Președinte Alin Chițu și a domnului Vicepreședinte Doru-Claudian Frunzulică și Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) În atenția conducerii responsabile de implementarea Strategiei naționale de promovare a produselor agroalimentare românești Subiect: Registrul de piață din Strategia națională de promovare a produselor agroalimentare românești … Cite;te mai departe „Scrisoare deschisă pentru recunoașterea oficială a „Registrului producatorilor agricoli înregistrați în agricultura ecologică” creat de Asociația 100% pentru mediu”
Ucraina se menține de ani buni între primii cinci furnizori de produse bio ai Uniunii Europene, confirmându-și statutul de lider regional în agricultura organică, chiar și în contextul afectării sectorului agricol de război și restricții comerciale, potrivit viceministrului Economiei, Mediului și Agriculturii, Taras Vysotsky. În prezent, 350.000 de hectare sunt certificate ca terenuri ecologice, reprezentând … Cite;te mai departe „Ucraina, lider regional în agricultura ecologică chiar și în condiții de război”
Consiliul a adoptat astăzi în mod oficial Directiva privind monitorizarea solului, stabilind primul cadru la nivelul întregii UE pentru evaluarea și monitorizarea solurilor, cu obiectivul general, de natură aspirațională, de a obține soluri sănătoase în întreaga Europă până în 2050. Iată pe scurt ce trebuie să știi: Monitorizare națională – fiecare stat membru va înființa … Cite;te mai departe „Directiva UE pentru monitorizarea solului – ce înseamnă pentru fermieri”
În satul Firiteaz, județul Arad, o elvețiancă și-a urmat visul de a trăi și lucra în armonie cu natura. Katharina Häni, inginer agronom, a lăsat în urmă confortul Elveției pentru a pune bazele unei ferme ecologice unice în România: BioFarmland Manufactura. „Este mai mult decât o fermă – este o comunitate care arată că agricultura … Cite;te mai departe „BioFarmland Manufactura, un model de agricultură ecologică și educație rurală în Arad”
Cooperativa Fermele Ecologice Silvania a făcut un pas important în dezvoltarea sa prin lansarea unui magazin online dedicat produselor proprii, cu livrare orientată spre consumatorul modern: produsele comandate ajung la destinație în maxim o zi. Un brand românesc cu tradiție în agricultura ecologică Cu o experiență de aproape două decenii în agricultura ecologică, Cooperativa Fermele … Cite;te mai departe „Cooperativa Silvania Bio lansează un magazin online cu livrare rapidă a produselor ecologice”
Apicultura românească a fost recunoscută la cel mai înalt nivel european prin performanța Herța Bio Apicole, care a obținut locul 2 la EU Organic Awards, categoria „Best organic food processing SME”. Evenimentul a avut loc la Bruxelles, cu ocazia Zilei Europene a Produselor Ecologice, adunând cei mai buni producători bio din întreaga Uniune Europeană. „Această … Cite;te mai departe „Herța Bio Apicole, locul 2 la EU Organic Awards 2025, un semnal clar pentru apicultura ecologică românească”
Pentru a crește încrederea consumatorilor și pentru a sprijini transparența pe piața produselor ecologice, Asociația 100% pentru mediu introduce ecusonul personalizat „Verificat Bio”. Acesta facilitează verificarea rapidă a certificatelor producătorilor ecologici, a datelor de contact, a repertoriului de produse și a altor informații relevante, oferind o legătură directă și sigură între producători și consumatori. Fiecărui … Cite;te mai departe „Ecusonul «Verificat Bio», nou instrument de transparență pentru producătorii ecologici”
Freshful, primul hipermarket 100% online din România, a raportat o creștere de aproape 40% a vânzărilor pentru fructe și legume ecologice față de anul trecut. Această tendință este susținută de extinderea sortimentului cu 10%, Freshful colaborând în prezent cu 11 furnizori certificați bio din regiunile Muntenia și Dobrogea. Aproximativ 15% dintre clienți aleg produse proaspete … Cite;te mai departe „Freshful by eMAG înregistrează o creștere semnificativă a interesului pentru produse ecologice”
În România, suprafața agricolă reprezintă mai mult de jumătate din suprafața țării. La ce capitole se află România în topuri și la ce capitole suntem codași în UE? Potrivit datelor înregistrate în cadrul Recensământului General Agricol 2020 desfășurat în toate statele membre, în România, suprafața agricolă reprezintă mai mult de jumătate din suprafața țării. Chiar … Cite;te mai departe „România, pe locul 5 de la coadă la agricultură ecologică, sub 5% din suprafața agricolă fiind cultivată ecologic”
Finanțarea agriculurii ecologice în PAC 2023-2027 rămâne la același nivel ca în 2014. Prin urmare, acestea acoperă doar parțial pierderile de venit și costurile suplimentare suportate e agricultorii înregistrați în agricultură ecologică. Astfel, finanțarea insuficientă este în dezacord cu obiectivele UE de a ajunge la 25% de agricultură organică până în 2030. Mai multe despre … Cite;te mai departe „Din cauza limitărilor bugetare, finanțarea agriculturii ecologice în PAC 2023-2027 acoperă doar parțial pierderile de venit și costurile suplimentare suportate de agricultorii ecologici”
Digitalizarea certificatelor fermierilor înscriși în agricultură ecologică în urma demersului despre care am vorbit aici ne permite să facem câteva statistici și să tragem concluziile. Jumătate din fermierii ecologici se regăsesc în 10 județe din nord-vestul țării. Numărul de producători ecologici pentru fiecare județ sunt dupăc cum urmează: Sălaj – 890 , Satu Mare – … Cite;te mai departe „Sălaj, Satu Mare, Harghita și Cluj în topul județelor cu cei mai mulți agricultori certificați ecologic”
Europarlamentarul român, Daniel Buda, a participat în acest weekend la cea de-a XVIII-a Conferință a Asociației Bioagricultorilor din România Bioterra, organizată la Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară din Cluj. „Am dezbătut alături de domnul Iuliu Winkler, europarlamentar și domnul Lóránd Fülöp, secretar de stat de la Ministerul Mediului, Apelor și pădurilor, transformarea sectorului … Cite;te mai departe „Comisia Europeană a luat decizia de a solicita statelor membre ca până în 2030 să ajungă la un procent de 25% agricultură ecologică”
În funcție de numărul de producătari ecologici care au culturile respective pe certificatul ecologic în sistem ecologic sau în perioada de conversie la agricultura ecologică, cele mai întâlnire culturi sunt: pășunile, fânețele, plantele de nutreț, cerealele, iar dintre fructe cele mai întâlnite sunt livezile de prun, meri, nuci, peri și aluni.
Cea mai mare diferență între regiunile istorice ale României se vede pe harta crescătorilor de bovine și ovine în sistem ecologic, deci producători de lapte și carne ecologică. Transilvania domină categoric această piață. Diferența este sesizabilă pe hartă și pentru celelalte categorii de produse, în special livezile de prune și mere ecologice. Pentru o imagine … Cite;te mai departe „Peste 95% dintre crescătorii de animale în sistem ecologic sunt din Transilvania”
Din 2022, noul Regulament european privind agricultura ecologică permite tuturor fermierilor înscriși în agricultura ecologică să comercializeze semințe din categoria „material eterogen ecologic” în urma unei notificări trimise autorității competente din cadrul MADR pe [email protected] „(1) Materialul de reproducere a plantelor din material eterogen ecologic poate fi comercializat fără respectarea cerințelor privind înregistrarea și fără … Cite;te mai departe „Din ianuarie 2022, fermierii înscriși în agricultura ecologică au voie să comercializeze semințe din categoria „material eterogen ecologic””
Cu ocazia Conferinței Naționale „Prezent și perspective în agricultura ecologică în contextul Planului Strategic” organizată de Rețeaua Rurală Națională, care se va desfășura pe 5 martie 2024 la Sinaia, Hotel Mara, Strada Toporașilor 1A, începând cu ora 09.00, transmitem autorităților competente următoarele propuneri pentru îmbunătățirea prezenței produselor ecologice locale pe piață. Actualizarea acordurilor de GDPR … Cite;te mai departe „10 propuneri adresate MADR cu ocazia conferinței naționale „Prezent și perspective în agricultura ecologică în contextul Planului Strategic””
Impactul pesticidelor sintetice asupra mediului, incluzând aici biodiversitatea, apa, aerul și solul, precum și asupra sănătății umane, a devenit o preocupare majoră pentru societatea civilă și consumatori din cauza riscurilor cu care sunt asociate. Ele reprezintă, de asemenea, o problemă majoră pentru durabilitatea sistemelor agricole. Recent, strategiile europene „De la fermă la consumator” și cea … Cite;te mai departe „Rolul etichetelor „ecologic” și „fără reziduuri de pesticide” în tranziția verde a agriculturii”
Aceasta a fost concluzia seminarului național organizat, în data de 28 mai a.c. de Asociația Inter-Bio în parteneriat cu USH Pro Business, Bio Concept Valea Prahovei și Universitatea Spiru Haret, eveniment în cadrul proiectului european OrganicTargets4EU vizând dezvoltarea accelerată a agriculturii ecologice prin informații și cunoștințe. Seminarul a avut în componență 3 sesiuni Servicii de consultanță în agricultura ecologică; … Cite;te mai departe „România are nevoie de o rețea de consultanță și agendă de cercetare dedicate agriculturii ecologice”
România a participat în premieră, în perioada 11-15 iunie a.c., cu pavilion național constituit din 8 companii, la expoziția internațională Seoul Food 2024, una din cele mai mari expoziții de produse agroalimentare din lume. Participarea a fost posibilă prin efortul comun al Agenției Române pentru Investiții și Comerț Exterior (ARICE) și al organizației interprofesionale Inter-Bio, membră … Cite;te mai departe „România expune produse ecologice la Seoul Food 2024 cu pavilion național constituit din 8 companii”
Având în vedere apariția în spațiul public a unor informații legate de modul în care se efectuează controalele pentru determinarea reziduurilor de pesticide în legume si fructe, MADR face următoarele precizări: Conform art. 100 din Regulamentul (UE) 2017/625 privind controalele oficiale și alte activităţi oficiale efectuate pentru a asigura aplicarea legislaţiei privind alimentele și furajele, … Cite;te mai departe „Ministerul Agriculturii: Nu există teste rapide care să stabilească corect pesticidele din legume și fructe”
Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor anunță lansarea în consultare publică a proiectului de Ghid al solicitantului – Sprijin pentru investiţii de mediu în ferme model cu rol demonstrativ. Acest ghid face parte din intervențiile Proiectului RAPID, „Prevenirea Și Reducerea Poluării din Spațiul Rural în România”, finanțat prin împrumut de la Banca Mondială. Alocare financiară: 11 … Cite;te mai departe „Ghidul solicitantului – Sprijin pentru investiţii de mediu în ferme model cu rol demonstrativ (ferme model) – în dezbatere publică”
Elymus repens, cunoscut în mod obișnuit sub numele de pir târâtor, este una dintre cele mai problematice buruieni perene din agricultură. Rizomii săi viguroși îi permit să se răspândească rapid, concurând agresiv cu culturile pentru nutrienți și apă. În sistemele ecologice, unde utilizarea erbicidelor chimice este interzisă, fermierii trebuie să adopte strategii integrate și sustenabile … Cite;te mai departe „Cum scăpăm de pir (Elymus repens ) prin metode ecologice”
Sigla „ae” va putea fi folosită doar pentru produsele care „provin din agricultura ecologică din România sau conțin ingrediente care provin din agricultura ecologică din România”. Este un proiect de ordin care se află în acest moment în dezbatere publică pe site-ul MADR. Această decizie va contribui la o identificare mai bună a produselor ecologice … Cite;te mai departe „Sigla națională „ae” va putea fi folosită doar pentru produsele care provin din agricultura ecologică din România”
