Agricultura ecologică câștigă teren și în România, atât din dorința fermierilor de a produce hrană sănătoasă, cât și din presiunea pieței și a reglementărilor europene. Dincolo de reguli și certificări, agricultura ecologică înseamnă o schimbare de mentalitate: ferma nu mai este doar un loc de producție, ci un ecosistem viu, în care solul, plantele, animalele și oamenii sunt interconectați.
Ce este agricultura ecologică?
Agricultura ecologică (numită și bio sau organică) este un sistem de producție agricolă care:
- exclude utilizarea pesticidelor și îngrășămintelor chimice de sinteză;
- interzice organismele modificate genetic;
- pune accent pe fertilitatea naturală a solului;
- respectă bunăstarea animalelor;
- urmărește trasabilitatea completă a produselor.
În România, termenul oficial este „agricultură ecologică”, iar utilizarea etichetelor „eco”, „bio” sau „organic” este permisă doar fermelor certificate.
Principiile care stau la baza agriculturii ecologice
1. Sănătatea
Un sol sănătos produce plante sănătoase, animale sănătoase și oameni sănătoși. Agricultura ecologică protejează sănătatea fermierilor, a familiilor acestora și a consumatorilor prin eliminarea substanțelor toxice din lanțul alimentar.
2. Ecologia
Ferma trebuie să funcționeze în armonie cu procesele naturale. Nutrienții se reciclează, biodiversitatea este încurajată, iar natura devine aliat, nu dușman.
3. Echitatea
Agricultura ecologică promovează relații corecte: față de animale, față de muncitori, față de comunități și față de resursele naturale.
4. Grija
Deciziile agricole trebuie luate cu responsabilitate pe termen lung, pentru a proteja mediul și generațiile viitoare.
Obiective de urmărit pentru trecerea la agricultură ecologică
1. Fertilitatea solului – fundația producției ecologice
Solul este capitalul principal al fermierului ecologic. Pentru îmbunătățirea lui:
- compostarea resturilor vegetale, a gunoiului de grajd și a deșeurilor organice este esențială;
- culturile verzi (mazăre, trifoi, măzăriche, muștar) fixează azotul și protejează solul;
- mulcirea reduce evaporarea apei și limitează buruienile;
- lucrările minime ale solului ajută la menținerea vieții microbiene.
Un sol bine gestionat devine mai rezistent la secetă și produce constant, chiar și în ani dificili.
2. Rotația culturilor – cheia controlului natural
Monocultura este una dintre cele mai mari greșeli din agricultură. În sistem ecologic:
- rotațiile includ leguminoase, culturi cu cerințe diferite și culturi de acoperire;
- se reduce presiunea bolilor și dăunătorilor;
- fertilitatea se menține fără aport chimic.
Rotațiile bine gândite reduc costurile și cresc stabilitatea producției.
3. Gestionarea buruienilor fără chimicale
Una dintre cele mai frecvente temeri ale fermierilor este legată de buruieni. În agricultura ecologică, controlul acestora se face prin:
- sol sănătos și acoperit;
- rotații corecte;
- mulcire;
- lucrări mecanice ușoare, aplicate la momentul potrivit.
În timp, presiunea buruienilor scade semnificativ. Nu există „soluții rapide”, dar există soluții durabile.
4. Biodiversitatea – un aliat ignorat prea mult timp
Benzile florale, gardurile vii, arborii și zonele lăsate naturale aduc:
- polenizatori;
- insecte prădătoare ale dăunătorilor;
- echilibru ecologic.
Integrarea albinelor, fie prin stupi permanenți, fie prin susținerea polenizatorilor sălbatici, îmbunătățește producția și oferă un indicator natural al sănătății mediului.
5. Bunăstarea animalelor
Animalele din fermele ecologice trebuie:
- să aibă acces la aer liber și pășunat;
- să beneficieze de hrană naturală;
- să trăiască în condiții care le permit comportamentul natural.
Animalele mai puțin stresate sunt mai sănătoase și contribuie mai bine la ciclul nutrienților din fermă.
Certificarea ecologică – între necesitate și provocare
Pentru a vinde produse ecologice, fermierii trebuie să:
- fie înregistrați într-un sistem de certificare;
- țină evidențe clare ale activităților;
- respecte perioadele de conversie;
- accepte controale anuale.
Deși birocrația este o provocare reală, certificarea oferă:
- acces la piețe mai stabile;
- protecție pentru fermierii corecți;
- încredere pentru consumatori.
Contaminarea din vecinătate – o problemă reală
În multe zone din România, fermele ecologice sunt înconjurate de terenuri convenționale. Pentru reducerea riscurilor:
- se recomandă benzi tampon cu vegetație densă;
- perdele forestiere;
- comunicare cu vecinii privind perioadele de stropire.
Nu există soluții perfecte, dar prevenția reduce semnificativ riscurile.
Semințe locale și cunoștințe tradiționale
Utilizarea soiurilor locale, adaptate condițiilor pedoclimatice din România, oferă:
- rezistență mai mare la boli;
- stabilitate în producție;
- independență față de inputuri externe.
Cunoștințele tradiționale, combinate cu tehnici moderne, pot face diferența într-o fermă ecologică de succes.
Agricultura ecologică și comunitatea
Succesul unei ferme ecologice depinde și de:
- implicarea familiei;
- colaborarea cu alți fermieri;
- educarea consumatorilor;
- construirea încrederii locale.
Agricultura ecologică este mai puternică atunci când nu este practicată în izolare.
Agricultura ecologică în România nu este doar o cerință impusă de reguli europene. Este o oportunitate de a construi ferme mai rezistente, soluri mai fertile și comunități mai sănătoase.
Eticheta „eco” contează, dar practicile corecte contează mai mult. Pe termen lung, doar fermierii care își respectă solul, animalele și consumatorii vor rămâne relevanți.