Într-o piață în care apar tot mai multe produse și tehnologii noi pentru protecția plantelor, e firesc să crească interesul pentru PPP, inclusiv pentru cele biologice. Tocmai de aceea, e util de reamintit că siguranța și eficiența nu se presupun, ci se demonstrează. Indiferent de origine, un produs aplicat pe plante, sol și în apropierea alimentelor trebuie să treacă printr-un proces de evaluare științifică riguros. Acest proces se numește omologare.
Dincolo de birocrație, omologarea este mecanismul care pune întrebările grele: funcționează produsul? afectează planta? ce se întâmplă cu albinele? ajunge în apă? lasă reziduuri? este sigur pentru operator? Când răspunsurile sunt susținute de studii, produsul poate fi autorizat; când nu sunt, rămâne la stadiul de promisiune.
Pentru ca un produs (fie el de sinteză chimică sau biologic) să fie omologat, acesta trebuie să fie supus unor studii de:
- Eficacitate biologică: Demonstrerea faptului că produsul își îndeplinește scopul, nu prezintă fitotoxicitate (nu afectează plantele) și este selectiv.
- Toxicologie și Ecotoxicologie: Evaluarea impactului asupra sănătății omului și asupra ecosistemului (vertebrate, organisme acvatice, organismele din sol și albine).
- Reziduuri: respectarea limitelor maxime admisibile.
- Siguranța operatorului.
Cu alte cuvinte, omologarea nu este doar despre „a bifa niște acte”, ci despre a construi un profil complet: eficiență + siguranță + utilizare corectă.
„Omologarea transformă fiecare etichetă într-un manual de utilizare sustenabilă. Consumatorul final are siguranța că informațiile privind doza de utilizare, numărul maxim de tratamente și momentul aplicării, reintrarea în cultură după tratament, timpul de pauză de la aplicare până la recoltare, măsuri de siguranță la aplicare, măsuri de prim ajutor etc. sunt bazate pe dovezi științifice și teste riguroase, nu pe estimări”, spune ICDPP.
Eticheta nu e un text de marketing, ci o sinteză a unor teste care stabilesc cum se folosește produsul astfel încât să fie eficient fără să producă daune colaterale.
În România, procesul de autorizare este coordonat printr-o structură care adună competențe din mai multe domenii, tocmai pentru ca evaluarea să nu fie făcută „dintr-un singur unghi”.
Comisia Națională de Autorizare a Produselor de Protecția Plantelor (CNAPPP) din cadrul Autorității Naționale Fitosanitare (ANF) reunește expertiza reprezentanților din:
- Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) prin reprezentanții ANF, respectiv Laboratorul pentru Controlul Calității Pesticidelor și Laboratorul pentru Controlul Reziduurilor de Pesticide în Plante și Produse Vegetale.
- Ministerul Sănătății prin reprezentanții Institutului Național de Sănătate Publică.
- Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor prin reprezentanții Agenției Naționale pentru Mediu și Arii Protejate.
- Academia de Științe Agricole și Silvice (ASAS), prin specialiștii Institutului de Cercetare-Dezvoltare pentru Protecția Plantelor (ICDPP).
În concluzie, rigoarea omologării este esențială pentru siguranța alimentară și pentru protejarea biodiversității, iar eticheta unui produs autorizat trebuie privită ca un set de instrucțiuni validate științific, nu ca o simplă recomandare comercială.