Noua Strategie Națională pentru Conservarea Biodiversității 2026–2030 readuce în discuție o întrebare importantă pentru agricultura românească: cât din finanțarea destinată protejării și restaurării biodiversității va ajunge efectiv la fermierii care aplică deja practici agricole cu impact redus asupra mediului?
Într-o analiză publicată de Curierul Național, INTER-BIO, prin președintele Costin Lianu, formulează o serie de propuneri concrete pentru susținerea agriculturii ecologice, de la finanțarea conversiei și plăți compensatorii până la centre de colectare, produse bio în achizițiile publice și sprijin pentru semințele ecologice.
Politicile pentru biodiversitate nu ar trebui să însemne doar proiecte de conservare, studii sau restricții, ci și sprijin direct pentru fermierii care contribuie deja la protejarea solului, apei și biodiversității.
1. Mai multe fonduri să ajungă direct la fermierii ecologici
Una dintre principalele solicitări este ca fondurile destinate restaurării biodiversității să includă plăți compensatorii consistente pentru fermele certificate ecologic.
Argumentul este că agricultura ecologică produce deja beneficii de mediu care pot fi măsurate și recompensate: reducerea utilizării pesticidelor și fertilizanților de sinteză, protejarea solului, favorizarea polenizatorilor și menținerea unei biodiversități mai ridicate în ferme.
Costin Lianu sintetizează această abordare prin ideea că fondurile publice ar trebui să ajungă „direct la fermierii care livrează deja agroecologie aplicată”.
2. Finanțarea conversiei către agricultura ecologică
O altă măsură propusă este sprijinirea financiară a fermierilor care trec de la agricultura convențională la agricultura ecologică.
Perioada de conversie reprezintă una dintre cele mai dificile etape pentru o fermă: producătorul trebuie să respecte regulile agriculturii ecologice, dar nu poate comercializa imediat întreaga producție ca produs certificat bio.
O schemă specială pentru conversie ar putea acoperi o parte dintre costurile și riscurile acestei perioade și ar încuraja mai multe exploatații să intre în sistem.
Creșterea suprafeței certificate ecologic ar putea deveni, în același timp, un indicator concret al reducerii riscului de poluare provenit din agricultură.
3. Prioritate pentru fermele bio în proiectele de restaurare
Pentru proiectele de restaurare ecologică finanțate prin PNRR, PAC sau alte programe, este propusă introducerea unui avantaj clar pentru fermele ecologice.
Exploatațiile certificate sau aflate în conversie, situate în interiorul ori în apropierea zonelor vizate de restaurarea ecosistemelor, ar putea primi punctaj maxim sau punctaj suplimentar la selecția proiectelor.
O asemenea regulă ar lega direct politica agricolă de politica de biodiversitate și ar recompensa fermierii care aplică deja sisteme de producție compatibile cu obiectivele de mediu.
4. Minimum 10% agricultură ecologică până în 2030
Este solicitată și o revizuire a obiectivului național privind suprafața cultivată ecologic.
Ținta propusă este de minimum 10% din suprafața agricolă a României până în anul 2030.
Nivelul rămâne sub obiectivul stabilit la nivel european, unde strategia „De la fermă la consumator” urmărește ca 25% din terenurile agricole ale Uniunii Europene să fie gestionate ecologic până în 2030.
Chiar și atingerea pragului de 10% ar presupune însă aproape dublarea ponderii actuale a agriculturii ecologice din România.
5. Sprijin pentru tinerii care aleg agricultura ecologică
Creșterea suprafeței bio presupune și intrarea unor noi fermieri în sistem.
Printre măsurile avansate se numără scheme dedicate instalării tinerilor fermieri care aleg de la început agricultura ecologică sau care își asumă conversia fermei.
Sprijinul ar putea include finanțare pentru investiții, costurile de certificare, tehnologie, material biologic și infrastructura necesară producției ecologice.
O asemenea politică ar putea contribui simultan la două probleme structurale ale agriculturii românești: îmbătrânirea populației agricole și dezvoltarea lentă a sectorului bio.
6. Centre locale pentru colectarea și depozitarea produselor bio
Una dintre cele mai importante probleme ale micilor producători ecologici nu este întotdeauna producția, ci accesul la piață.
De aceea este propusă finanțarea unor centre locale sau regionale dedicate:
- colectării produselor;
- sortării;
- ambalării;
- depozitării;
- pregătirii produselor pentru comercializare.
Un producător individual poate avea volume prea mici pentru a negocia direct cu marile rețele comerciale sau cu distribuitorii.
Prin agregarea producției mai multor ferme, asemenea centre ar putea crea loturi comerciale mai mari și ar putea reduce costurile logistice.
7. Produse ecologice locale în școli, grădinițe și spitale
O altă direcție importantă privește achizițiile publice de alimente.
Propunerea este ca instituțiile publice să introducă o cotă minimă de produse ecologice și locale în aprovizionare.
Măsura ar putea viza:
- școli;
- grădinițe;
- spitale;
- cantine publice;
- alte instituții care achiziționează periodic alimente.
Pentru sectorul ecologic românesc, o astfel de politică ar avea un avantaj major: ar crea cerere constantă și predictibilă.
În multe state europene, achizițiile publice sunt deja utilizate pentru dezvoltarea pieței produselor ecologice și pentru sprijinirea lanțurilor alimentare locale.
8. Bănci regionale pentru semințe tradiționale
Biodiversitatea agricolă nu înseamnă doar protejarea habitatelor naturale. Ea include și conservarea soiurilor și varietăților agricole adaptate diferitelor regiuni ale țării.
Printre măsurile propuse se numără crearea unor bănci regionale de semințe tradiționale, care să păstreze și să multiplice soiurile locale.
Aceste resurse genetice pot deveni tot mai importante în contextul schimbărilor climatice.
Soiurile adaptate de-a lungul timpului condițiilor locale pot avea caracteristici valoroase privind rezistența la secetă, boli sau variații de temperatură.
9. Sprijin pentru semințele și materialul săditor ecologic
O problemă practică pentru mulți fermieri bio este accesul dificil la semințe și material de înmulțire certificat ecologic.
De aceea este propusă introducerea unei linii de finanțare care să subvenționeze parțial achiziția materialului biologic ecologic, cu prioritate pentru producția realizată în România și pentru soiurile adaptate condițiilor locale.
Pe termen lung, măsura ar putea stimula nu doar fermele ecologice, ci și dezvoltarea unui sector românesc de producere a semințelor bio.
10. Statistici mai clare despre agricultura ecologică din România
Pentru construirea unor politici publice eficiente este necesară și o imagine mai exactă asupra sectorului.
Este solicitată publicarea unor date care să diferențieze mai bine suprafețele ecologice efectiv productive de alte categorii de terenuri certificate, inclusiv suprafețele mari de pajiști.
Numărul total de hectare ecologice este important, dar nu spune întotdeauna câtă hrană bio produce România, ce culturi sunt dezvoltate, câtă marfă ajunge pe piață sau ce valoare economică generează sectorul.
Datele mai detaliate ar permite elaborarea unor scheme de sprijin adaptate realității din teren.
Biodiversitatea poate deveni și o politică de dezvoltare rurală
Cele zece propuneri conturează o abordare diferită asupra relației dintre agricultură și protecția naturii.
Fermierul ecologic nu ar trebui privit doar ca beneficiar al unei scheme de subvenții, ci ca furnizor de servicii de mediu.
O fermă care protejează solul, reduce utilizarea substanțelor chimice, menține zone favorabile polenizatorilor și contribuie la conservarea biodiversității generează beneficii care depășesc producția agricolă propriu-zisă.
În același timp, simpla creștere a numărului de hectare certificate nu va fi suficientă.
Pentru dezvoltarea reală a sectorului bio, România are nevoie de infrastructură de colectare și procesare, acces la material biologic ecologic, piețe de desfacere și mecanisme prin care instituțiile publice să cumpere mai multe produse ecologice românești.
De aceea, adevărata miză pentru 2030 nu este doar câte hectare ecologice va avea România, ci și câte dintre acestea vor produce hrană, valoare adăugată și venit pentru fermierii români.
Buna ziua,
Propunerile sunt interesante si sigur mai sunt si altele numai ca trebuiesc discutate pentru a identifica fondurile necesare pentru acest sector foarte important pentru protecția solului si a mediului, biodiversitate si hrana sanatoasa.
In PNADAE procentul de 6% este minim daca citim mai bine, nu ne oprește nimeni sa ajungem la peste 25%, problema este ca trebuie sa avem acțiuni concertate si sa lucram mai mult împreună.
Sa ne vedem in perioada imediat următoare pentru a restarta sistemul de ae.
Toate bune si hrana sănătoasă!