În nord-vestul Boliviei, cultivatorii de cacao din Palos Blancos și Alto Beni au reușit să oprească înaintarea mineritului aurifer printr-o alegere rară: au pus agricultura, pădurea și apa înaintea câștigului rapid adus de aur, potrivit The Guardian.
Cele două municipalități au adoptat în 2021 legi locale prin care au interzis activitatea minieră, pentru a-și proteja modelul agricol. În 2024, protecția a fost întărită printr-o lege departamentală care declară zona liberă de activitate și contaminare minieră. Măsura a venit după ce comunitățile au văzut efectele exploatărilor din localitățile apropiate: râuri modificate, poluare, scăderea peștelui și presiune tot mai mare asupra pădurilor.
În centrul acestei rezistențe se află El Ceibo, cea mai mare cooperativă de cacao ecologică din Bolivia. Organizația reunește aproximativ 1.300 de membri, iar potrivit The Guardian, în 2025 a exportat circa 2.000 de tone de cacao, în special către Europa și Statele Unite. Pentru acești fermieri, contaminarea cu mercur asociată mineritului aurifer ar însemna pierderea certificărilor ecologice și, implicit, prăbușirea valorii comerciale a producției.
Cacaoa din Alto Beni nu este cultivată ca o monocultură întinsă sub soare, ci în parcele unde plantele cresc alături de arbori de umbră, bananieri, pomi fructiferi amazonieni și specii forestiere. El País menționează, de exemplu, culturi asociate precum copoazú, achachairú sau arbori valoroși pentru lemn. Logica este simplă: solul rămâne mai fertil, umiditatea se păstrează mai bine, iar ferma nu depinde de o singură recoltă.
Acest mod de lucru are și o bază tehnică solidă. Cacaoa este o plantă care se dezvoltă bine în lumină filtrată, iar arborii de umbră pot reduce stresul produs de soarele puternic, pot regla temperatura la nivelul plantației și pot contribui la menținerea materiei organice în sol. În același timp, nu este suficient să plantezi arbori la întâmplare: umbra trebuie gestionată prin tăieri, aerisire și alegerea speciilor potrivite, pentru ca plantele de cacao să aibă lumină, apă și spațiu suficient.
Studiile realizate chiar în Alto Beni arată că producătorii din zonă au început încă din anii 1980 să se organizeze în cooperative pentru o producție mai durabilă, fără agrochimicale, cu certificare ecologică și fair trade. Cercetările mai recente arată că astfel de sisteme pot crește rezistența fermelor la schimbările climatice, mai ales într-o regiune unde seceta, temperaturile extreme și degradarea solului devin riscuri tot mai importante.
De aceea, pentru fermierii din Palos Blancos și Alto Beni, cacaoa a ajuns să fie mai prețioasă decât aurul. Aurul se extrage o singură dată și poate lăsa în urmă ape contaminate și terenuri degradate. Cacaoa, în schimb, poate produce an de an, poate susține cooperative, exporturi și familii întregi, fără să distrugă pădurea.
Cazul Boliviei arată că agricultura ecologică nu este doar o etichetă pentru produse mai scumpe. În anumite regiuni, ea poate deveni o strategie de apărare a teritoriului. Acolo unde fermierii sunt organizați, au acces la piețe și cultivă cacao în sisteme care păstrează arborii și solul viu, pădurea poate valora mai mult decât aurul ascuns sub ea.