Noul studiu „Analiza cu privire la valoarea adăugată şi contribuţia a trei sectoare strategice la economia naţională: producţia agricolă primară, procesarea alimentară, distribuţia şi comercializarea agroalimentară”, realizat de Deloitte România şi efectuat la solicitarea patronatului Concordia, revine cu ideea fragmentării excesive a terenurilor agricole, temă preluată din analiza SWOT de ţară, expusă într-un studiu anterior tot de Deloitte împreună cu ASE Bucureşti.
Aşa cum am declarat anterior, analiza SWOT din astfel de studii, cu prezentarea ca punct slab a fragmentării terenurilor agricole şi numărul mare de mici fermieri, poate fi valabilă pentru investitorii interesaţi de achiziţia unor suprafeţe extinse, categorie deja bine reprezentată în agricultura românească. Din punctul vedere al investitorilor străini atraşi de suprafeţele mari agricole din România, este un punct slab. Întrebarea reală este alta: ne dorim comasare pentru a facilita vânzarea către aceste grupuri sau vrem să consolidăm şi să sprijinim micii fermieri autohtoni, care menţin diversitatea şi rezilienţa sectorului? Fragmentarea nu este doar o problemă de teren, ci de capacitate de abordare strategică la nivel naţional.
Ca reprezentant al micilor fermieri din domeniul agriculturii ecologice voi reveni asupra riscului comasării forţate pentru interesele marilor investitori de a prelua materii prime din România. Deşi comasarea terenurilor facilitează agricultura de mare precizie şi atrage capital străin, aceasta vine cu dezavantaje structurale precum declinul comunităţilor, deteriorarea solurilor şi a peisajului rural sau monocultura, investitorii mari tinzând spre investiţii în culturi de câmp (grâu, porumb, floarea-soarelui) destinate exportului de materie primă. Este evident că acest scenariu, deja manifestat plenar, vulnerabilizează România la fluctuaţiile preţurilor globale şi îi afectează competitivitatea. Pe lângă asta, se va pierde în continuare biodiversitatea: exploatarea intensivă pe suprafeţe imense afectează ecosistemele locale, spre deosebire de mozaicul agricol creat de micii fermieri.
Care este alternativa? Creşterea capacităţii de asociere a micilor fermieri, adică puterea prin asociere. Răspunsul nu este neapărat mărirea proprietăţii individuale, ci asocierea în cooperative şi clustere. Se poate atinge astfel eficienţă fără înstrăinare pentru micii fermieri care pot achiziţiona inputuri mai ieftine şi pot negocia preţuri mai bune de vânzare, păstrând în acelaşi timp proprietatea asupra pământului. Mai mult, se asigură acces la lanţul de valoare: un mic fermier singur nu poate livra către supermarketuri sau la export. Asociat, el devine parte dintr-un flux stabil de aprovizionare.In plus, fermele mici se pot adapta mai rapid la cerinţele pieţei pentru produse bio, artizanale sau de nişă (ex. plante medicinale, fructe de pădure), care au o valoare adăugată mult mai mare decât cerealele vrac, iar micii fermieri sunt actori centrali în bioeconomia locală, unde deşeurile de la o fermă devin resurse pentru alta, menţinând capitalul în interiorul comunităţii.
Dacă studiile SWOT indică fragmentarea ca punct slab, ceea ce este o exprimare incorectă, soluţia strategică nu ar trebui să fie eliminarea micilor fermieri, ci modernizarea organizării lor. Investiţiile străine „sănătoase” în anii următori ar trebui să fie dirijate de către autorităţi, nu spre achiziţia de pământ, ci spre unităţi de procesare locală care să colecteze de la micii producători, infrastructură logistică şi de depozitare (centre de colectare) sau tehnologii de transformare digitală, inclusiv de certificare şi trasabilitate pentru produsele româneşti, în special bio.Sprijinirea micilor fermieri autohtoni nu este un act de caritate, ci o strategie economică pragmatică pentru a evita transformarea agriculturii româneşti într-o simplă anexă extractivă a pieţelor globale.
Tensiuni între marea exploataţie şi ferma mică există peste tot in lume, chiar dacă cea din urmă este recunoscută ca esenţială pentru siguranţa alimentară locală şi biodiversitate. Deşi în anul 2025, s-au adoptat măsuri de sprijin direct, implementarea lor are multe necunoscute. Plăţile redistributive prin care fermele mici primesc un sprijin financiar anual crescut (până la 3.000 euro conform noilor norme PAC din decembrie 2025) pentru a rămâne viabile în faţa presiunii marilor jucători, pot asigura integrarea în lanţuri scurte. Plata redistributivă de până la 3.000 euro anual poate acţiona ca o plasă de siguranţă, reducând riscul de abandon al terenurilor şi ajutând fermele mici să acopere creşterile de costuri la inputuri..
Prin stimularea consumului local intens susţinută de Inter-Bio, comunităţile devin mai puţin dependente de importurile volatile. Consumatorii au acces la produse mai proaspete, cu o amprentă de carbon redusă, sprijinind totodată biodiversitatea prin menţinerea soiurilor tradiţionale specifice micilor exploataţii. Profitul reinvestit local susţine mici afaceri conexe (procesare artizanală, agroturism), contribuind la revitalizarea satelor şi la menţinerea tinerilor în zonele rurale.
Dar atenţie, ştim că există o capacitate scăzută de accesare a programelor de finanţare de către micii fermieri, în ciuda eforturilor de simplificare, iar birocraţia rămâne o provocare majoră. In proiectele de investiţii apar dificultăţile majore. Potrivit unei analize din 2025, doar 30% dintre agricultori au reuşit să obţină finanţare europeană sau naţională, în timp ce 70% nu au accesat deloc aceste fonduri. Programele anterioare au fost criticate pentru că favorizau exploataţiile mai mari, necesitând un nivel ridicat de dezvoltare prealabilă pentru a fi accesate. Mai mult, sesiunile de depunere pentru noile măsuri de sprijin, inclusiv cele pentru tinerii fermieri (cu finanţare de până la 50.000 euro), au fost lansate abia spre finalul anului 2025, iar unele vor continua în 2026 şi este prea devreme pentru a evalua rezultatele concrete ale acestor noi iniţiative.
Percepţia fermierilor
Fermierii se confruntă în continuare cu proceduri administrative complexe. Deşi au fost aduse simplificări la nivelul Politicii Agricole Comune (PAC) sau Planului Naţional pentru Agricultură Ecologică (PNAE), implementarea naţională şi cerinţele birocratice, pot crea rezistenţă şi dificultăţi, deoarece nu ţin întotdeauna cont de cunoştinţele practice ale fermierilor. Astfel, deşi banii alocaţi prin plăţi directe sunt absorbiţi eficient de APIA, accesarea fondurilor pentru dezvoltare şi investiţii rămâne o provocare semnificativă pentru majoritatea fermierilor mici, din cauza barierelor birocratice cum se arată într-un studiu publicat de CECCAR (https://www.ceccarbusinessmagazine.ro/doar-30-dintre-agricultori-au-reusit-sa-obtina-finantare-europeana-sau-nationala-in-2025)
Prin proiectele sale atât Asociaţia Inter-Bio, cât şi Asociaţia Centrelor de Afaceri pentru Export (ACEX) şi-au propus să scoată micii fermieri dintr-un „con de umbră” al unui model perdant. La nivelul Asociaţiei Inter-Bio, dezvoltarea de ferme-pilot şi reţele de consiliere, în special pe zona ecologică care să valideze modele de afaceri sustenabile pentru suprafeţe mici, este ceea ce ne preocupă. Aceste ferme nu trebuie să facă agricultură de subzistenţă, ci agricultură ecologică şi de înaltă valoare, unde preţul pe kilogram este mult mai mare, compensând lipsa suprafeţelor mari. Prin intermediul ACEX (Asociaţia Centrelor de Afaceri pentru Export), s-a promovat şi pus în aplicare ideea că exportul trebuie să fie de produse cu valoare adăugată, nu de resurse brute. Micii fermieri pot accesa pieţele externe doar dacă se unesc sub branduri regionale sau colective. Fără această comasare a „voinţei comerciale” (nu neapărat a proprietăţii), mica fermă rămâne captivă pieţei locale care nu oferă totdeauna preţuri corecte. România nu trebuie să aleagă între „ferme gigant” şi „ferme mici sărace”. Singura cale este integrarea pe lanţuri valorice scurte şi medii, unde micul producător este parte a unui sistem mai mare (cluster) care îi asigură procesarea şi desfacerea, păstrându-i în acelaşi timp autonomia terenului. Iar investitorul străin ar trebui condiţionat din start să intre în acest model, să producă şi să proceze în România, să se insereze pe lanţurile locale pentru consumatori naţionali şi internaţionali.
Conf.univ. dr. Costin Lianu este preşedintele Inter-Bio, o organizaţie interprofesională pentru produse ecologice si a ACEX – Asociatia Centrelor de Afaceri pentru Export